Linia de autobuze 780 va face legătura, în locul trenului între Gara Basarab / Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, în perioada 7-10 octombrie, între orele 9:00 – 15:00.
Măsura a fost luată ca urmare a suspendării temporare a serviciului feroviar, pentru efectuarea unor lucrări specifice căii ferate, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Astfel, autobuzele liniei 780 vor circula la un interval de 30 de minute şi vor opri, pe ambele sensuri, în staţiile: Gara Basarab, Gara de Nord, Clăbucet, Piaţa Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport „Henri Coandă” – Plecări, Aeroport „Henri Coandă” – Sosiri.
Primul autobuz va pleca la ora 9:00, de la Gara Basarab către Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, iar ultimul, la ora 14:00. De la aeroport către gară, primul autobuz va pleca la ora 10:00, iar ultimul, la ora 15:00.
TPBI precizează că va dispune reluarea temporară a funcţionării liniei de autobuz 780 ori de câte ori circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” este întreruptă.