Agenția online Vola.ro oferă bilete de avion gratuite pentru familiile răniților în exploziile de la stația GPL din Crevedia transferate la spitale din străinătate.

Precizările transmise redacției:

„În lumina tragicelor evenimente care au avut loc aseară în localitatea Crevedia, Vola.ro își exprimă profundul regret și compasiune pentru toate victimele și familiile afectate.

Recunoaștem dificultățile și durerea prin care trec familiile celor răniți și, în același spirit de solidaritate care ne-a ghidat mereu, ne angajăm să oferim bilete gratuite de avion pentru familiile răniților din Crevedia care au fost transportați în alte țări, pentru a fi alături de cei dragi în aceste momente grele. Amintim cu tristețe și implicarea noastră în urma tragicului eveniment de la Colectiv, unde am oferit, de asemenea, suport pentru familiile afectate.

Pentru a beneficia de acest sprijin, familiile afectate sunt rugate să contacteze serviciul nostru de asistență pe adresa de email info@vola.ro furnizând toate detaliile necesare.

Gândurile noastre sunt cu toate victimele și familiile lor în aceste momente dificile.

Echipa Vola.ro.

PS. Remarcăm cu amărăciune că, la 8 ani de la tragedia din Colectiv, unele lucruri sunt neschimbate și România încă nu are un spital adevărat pentru marii arși. Este o realitate dureroasă și un apel către responsabilitățile care trebuie îndeplinite la nivel național. Am fi dorit să nu mai fie nevoie de un astfel de ajutor niciodată, însă misiunea noastră este să ajutăm și să fim prezenți acolo unde comunitatea are nevoie de noi”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version