Românii își pot achiziționa bilete la trenurile CFR Călători prin intermediul unei noi alternative comode și rapide: aplicația 24pay.
Pentru achiziționarea unui bilet de tren, utilizatorul accesează meniul aplicației, secțiunea „Transport – Tren CFR Călători” și selectează informațiile pentru călătoria sa: stația de plecare, cea de sosire și data plecării. Pentru a finaliza achiziţia, utilizatorul trebuie să aleagă una dintre opțiunile de tren oferite, clasa/tipul de vagon, precum şi numărul călătorilor, locurile dorite şi să adauge adresa de e-mail, unde va primi biletele în format electronic. În pasul final, utilizatorul va confirma suma totală, va efectua plata direct din aplicaţie și va primi biletele de tren la adresa de e-mail furnizată.
Serviciul este disponibil pentru toate rutele operate de CFR Călători și se adresează tuturor celor care călătoresc cu trenul, inclusiv unor beneficiari de facilități sau reduceri: studenți, elevi sau cei care dețin carduri Tren Plus. Pentru a beneficia de aceste tarife reduse, călătorii trebuie să se prezinte o dată pe an la agențiile sau casele de bilete CFR Călători pentru emiterea unui ID, respectiv a unui card fizic nominal. Informaţiile asociate acestor carduri/ ID-urile se introduc în aplicaţie pentru a beneficia de tarifele reduse.
„Noul parteneriat încheiat cu CFR Călători contribuie la atingerea a două obiective extrem de importante în implementarea strategiei 24pay: extinderea portofoliului prin servicii relevante şi diversificarea opțiunilor de plată pe segmentul transportului în comun. Avem peste 1,5 milioane de utilizatori care folosesc 24pay pentru a-şi rezolva rapid plăţile recurente, indiferent că vorbim despre achitarea unei facturi, cumpărarea unui bilet de autobuz sau plata serviciilor de parcare. Anunţăm acum parteneriatul strategic cu CFR Călători, mult aşteptat de utilizatorii 24pay, care le permite să achiziționeze bilete de tren direct de pe dispozitivele lor mobile, sigur şi rapid. Acest parteneriat marchează încă un pas important în misiunea noastră de a simplifica plățile pentru toată lumea, oferind acces la un e-wallet complet, accesibil și ușor de utilizat”, Utku Ogrendil, CEO PayPoint România şi 24pay.
„Cerințele pasagerilor ne impulsionează să ne adaptăm constant noilor tendințe digitale. Prin acest parteneriat cu 24pay, ne dorim să extindem canalele de distribuție online a biletelor de tren CFR Călători. Astfel, persoanele care doresc să cumpere bilete de tren online, vor avea la dispoziție, pe lângă aplicația “CFR Călători bilete online”, și aplicația 24pay. În acest fel, cumpărarea online a biletelor de tren CFR Călători devine un proces accesibil și utilizatorilor acestei aplicații și ne aduce mai aproape de nevoile călătorilor noștri.”, a declarat Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători.”
Aplicația 24pay pune la dispoziția utilizatorilor mai multe servicii de plată într-un singur loc și poate fi folosită atât pentru achiziția biletelor de transport în comun, cât și pentru achitarea facturilor, plata parcării, reîncarcare electronică sau pentru a accesa servicii de entertainment. Peste 1,5 milioane de folosesc deja aplicația și se bucură de avantajele oferite de aceasta. 24pay are cea mai mare extindere la nivel național pentru achiziția titlurilor de călătorie pentru transportul în comun, fiind disponibilă în 19 orașe din întreaga țară.