Circulaţia rutieră a fost redeschisă pe spectaculosul Transfăgărăşan (DN7C), miercuri de la ora 8.00, între Piscu Negru (km 104) şi Cabana Bâlea Cascadă (km 130,8), de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), întrucât zăpada s-a topit iar condițiile meteo au permis acest lucru.
Pe acest sector de drum, aflat la mare altitudine, circulația va fi permisă doar pe timpul zilei (între orele 7.00 – 21.00), iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi închis temporar, până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță.
CNAIR avertizează asupra prezenței urșilor, care pot apărea în zonă: „Este important să acordați o atenție suplimentară atunci când circulați pe acest drum, având în vedere că anul acesta a crescut numărul urșilor care se deplasează și chiar staționează pe partea carosabilă. Pentru a evita evenimente nedorite, este foarte important să nu încercați să hraniți urșii, chiar dacă va aflați în autovehicul și să nu faceți gesturi care ar putea să genereze un comportament agresiv al acestora”.