În timp ce fermierii și transportatorii independenți protestează de 7 zile în toată țara, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții Confederațiilor patronale și Federațiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri. La finalul discuțiilor, părțile au semnat o minută, pe care o publicăm la finalul articolului.
La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Confederaţiei Patronale Concordia, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi ai Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, alţii decât reprezentanţii transportatorilor protestatari, aflaţi în stradă de şapte zile.
De partea cealaltă, alături de ministrul Sorin Grindeanu au fost directorul DTP, Adriana Kalapis, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, directorul general al ARR, Dorin Ștefan, inspectorul de stat șef ISCTR, Tudor Claudiu Nișulescu.
„Acord o foarte mare atenţie solicitărilor industriei şi sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie. Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor şi de companiile din subordine, dar şi subiecte care necesită un răspuns din partea altor autorităţi ale statului”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un comunicat.
Publicăm integral comunicatul MTI:
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va sprijini demersurile partenerilor sociali care țin de competența ASF, MAI, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor (problemele legate de RCA, indemnizația de hrană și cazare, acciza aferentă motorinei, pentru realizarea unor puncte de trecere a frontierei dedicate, prima dată în regim pilot între România și țările nonUE pentru fluidizarea traficului rutier);
Reducerea timpilor de așteptare la frontierele UE și non UE prin implementarea a 2 măsuri:
– separarea fluxurilor UE și nonUE, unde este posibil;
– preselecția camioanelor (se vor separa camioanele goale față de cele încărcate prin cântărire dinamică), inițial în vămile Giurgiu și Nădlac cu extindere ulterioară la nivel național;
– preselecția camioanelor (se vor separa camioanele goale față de cele încărcate prin cântărire dinamică), inițial în vămile Giurgiu și Nădlac cu extindere ulterioară la nivel național;
În cazul problemelor referitoare la amendarea generată de expirarea rovinietei din cauza așteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesare și suficiente pentru eliminarea acestui aspect;
Cu privire la eliminarea toleranțelor se va reveni la toleranța de 4% pe axă și 5% pe masă totală și la toleranțele aplicate la depășirea dimensiunilor maxim admise. Termen 15 zile
Partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor AST. Termen 7 zile;
MTI va promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenției CMR). Termen 10 zile
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va organiza un grup de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea „pirateriei” în transporturi și corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Termen imediat
Crearea unui Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ. Retragerea din procedura de consultare publică/modificarea proiectului de OG prin care se modifică cadrul normativ referitor la transportul alternativ. Termen imediat”.