Trenurile din programul “Trenurile Soarelui 2018” circulă până duminică, 9 septembrie, iar după această dată capacitatea de transport va fi adaptată cerinţelor de extrasezon.
Iată pecizările CFR Călători:
Astfel, legătura dintre București și Constanța va fi asigurată zilnic de 16 trenuri, din care 12 InterRegio (câte 6 pe sens) şi 4 Regio (câte 2 pe sens, cu plecare / sosire București Obor).
Durata de călătorie pe ruta București Nord – Constanța este de 2 ore pentru cele 4 trenuri InterRegio (câte 2 pe sens) care circulă fără opriri intermediare şi de circa 2 ore și 20 minute pentru celelalte trenuri InterRegio.
Legătura cu staţiunile de la Marea Neagră va fi realizată pe ruta Constanța – Mangalia și retur cu 16 trenuri Regio (câte 8 pe sens), astfel:
Conexiunea cu Delta Dunării
În contextul programului Litoralul pentru toți, pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, zilnic, până la data de 30 septembrie 2018, va circula tren direct InterRegio pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur (IR 1689, cu plecare din București Nord la 06:10 și IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraș la ora 13:10). După această dată, vor circula doar la final de săptămână (în zilele de vineri, sâmbătă și duminică). De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (câte 2 pe sens) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea şi retur.
Tarife
O călătorie București – Constanța, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10%reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%.
Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse din tariful de transport, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe site-ul nostru oficial www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte:
- 10% la călătoria dus-întors;
- între 10% şi 25% la cumpărarea cu anticipaţie;
- între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup 2 – 5 (în cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de un adult);
- 5% reducere la cumpărarea online (se cumulează şi cu alt discount, cum ar fi reducerea pentru dus-întors;)
- 25% prin Cardul Tren Plus;
- 35% la tren IR şi de 50% la tren R cu oferta Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică);
- între 15% şi 35% cu Biletul de weekend;
- reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 persoane.
Biletele pot fi achiziționate:
- Online de pe www.cfrcalatori.ro;
- De la automatele de bilete din gări;
- De la automatele ZebraPay;
- Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
- De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
Informații actualizate despre circulația trenurilor, la www.cfrcalatori.ro, la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau la personalul feroviar din gări.