DAN AIR a lansat oficial orarul de iarnă al zborurilor și introduce noi destinații de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău.
Compania va opera zboruri regulate directe către Paris și Dortmund, începând cu data de 16 decembrie. Noul program de iarnă cuprinde frecvențe crescute către destinațiile deja existente (Bruxelles, Londra, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool, Madrid, Bologna și Milano). Odată cu orarul de iarnă, pasagerii vor avea parte de bilete mai accesibile și flexibilitate în planificarea călătoriilor.
Cum arată orarul de iarnă al companiei DAN AIR
Programul de iarnă al zborurilor începe pe data de 27 octombrie și ține până pe 29 martie 2025. Compania a pus deja în vânzare biletele către cele 12 destinații pe care le va opera, din Bacău, în această toamnă. Rezervările pot fi făcute pe site-ul www.danair.ro sau în aplicația mobilă DAN AIR. Frecvențele zborurilor au fost gândite astfel încât să acopere cererea pasagerilor și comportamentul lor de călătorie.
„Continuăm să ne dezvoltăm activitatea la Bacău și ne bucurăm că putem să le oferim pasagerilor din regiunea Moldovei și mai multe destinații operate exclusiv de către noi pentru vacanțe sau pentru a-și vizita familiile. Paris a fost unul dintre orașele de solicitate de pasageri, la fel și Dortmund, mai ales că în Germania există o comunitate mare de români. Cel de-al doilea avion pe care l-am alocat operațiunilor regulate de la Bacău ne permite, practic, să zburăm cu frecvențe crescute pe toate rutele cerute de pasageri”, a declarat CEO-ul companiei DAN AIR, Matt Ian David.
Programul zborurilor, între 27 octombrie și 15 decembrie
Bacău – Bruxelles – în fiecare luni și vineri
Bacău – Londra – în fiecare luni și vineri
Bacău – Torino – în fiecare marți și sâmbătă
Bacău – Dublin – în fiecare marți și sâmbătă
Bacău – Roma – în fiecare miercuri și duminică
Bacău – Barcelona – în fiecare miercuri și duminică
Bacău – Liverpool – în fiecare miercuri
Bacău – Madrid – în fiecare joi și duminică
Bacău – Bologna – în fiecare joi și sâmbătă
Bacău – Milano (Bergamo) – în fiecare marți și joi
Programul zborurilor între 16 decembrie și 29 martie
Bacău – Paris (Beauvais) – în fiecare luni și vineri
Bacău – Dortmund – în fiecare miercuri și duminică
Bacău – Bruxelles – în fiecare luni și vineri
Bacău – Londra – în fiecare luni, miercuri, vineri și duminică
Bacău – Torino – în fiecare marți, joi și sâmbătă
Bacău – Dublin – în fiecare marți, joi și sâmbătă
Bacău – Roma – în fiecare luni, miercuri, vineri și duminică
Bacău – Barcelona – în fiecare miercuri și duminică
Bacău – Liverpool – în fiecare joi și duminică
Bacău – Madrid – în fiecare marți, joi și sâmbătă
Bacău – Bologna – în fiecare joi și sâmbătă
Bacău – Milano (Bergamo) – în fiecare luni și vineri
Bilete de avion mai accesibile și mai multă flexibilitate pentru planificarea călătoriei
Orarul de iarnă vine și cu opțiuni de călătorie mai accesibile pentru pasageri. Astfel, cei care își doresc să călătorească la prețuri mai reduse, doar cu bagajul de mână, pot rezerva bilete mai ieftine chiar și cu 30 de euro. DAN AIR introduce 3 clase tarifare, Light, Smart și Premium, unde fiecare pasager își poate alege pachetul de beneficii care este cel mai potrivit pentru el (bagaj de cală mai mare, loc preferențial, posibilitatea de modificare a datei de zbor etc.)