Guvernul Ciucă a modificat  în ședința de luni, printr-o ordonanță, în scopul punerii în aplicare a Pachetului Mobilitate 1, de la 2 februarie, OG 27/2011 privind transporturile rutiere și OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Precizările Executivului:

Prin actul normativ aprobat se asigură cadrul legal de implementare pentru noile reglementări ale Uniunii Europene cuprinse în pachetul Mobilitate I, care se aplică începând cu februarie 2022.

Prin adoptarea ordonanței se asigură cadrul de aplicare a modificărilor legislative introduse prin Regulamentul UE nr. 1055/2020 și se transpune Directiva UE 2020/1057.

Regulamentul (UE) 2020/1055 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 și (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluțiile sectorului transportului rutier, parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se aplică începând cu 21 februarie 2021.

Directiva (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012, de asemenea parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se va aplica începând cu 2 februarie 2022.

În prezent, reglementările naționale pe domeniile reglementate de cele două acte legislative din pachetul Mobilitate I sunt cuprinse în O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și în O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version