Guvernul Ciucă a înființat încă o instituție: Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), prin reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER).

Cele două instituții vor avea conducerea formată din 5 reprezentanți, numiți în funcție de Grindeanu, pentru o perioadă de 4 ani.

Mandatele directorilor generali ai ASFR și AFER, numiți tot de Grindeanu, pot fi prelungite cu încă 4 ani.

Ei nu vor putea fi schimbați din funcție și pot pleca doar prin demisie sau deces.

Art. 5. — (1) Conducerea instituțiilor publice prevăzute la
art. 1 (AFER – n.r.) și 2 (ASFR – n.r.) revine unui consiliu de conducere, compus din 5 persoane, din care nu pot face parte reprezentanți din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, al cărui președinte este și director general.

(2) Membrii consiliului de conducere se numesc și se revocă
prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.

(3) Durata mandatului directorului general al AFER, al ASFR
și al membrilor consiliilor de conducere aferente este de 4 ani.

(4) Mandatul directorului general al AFER și, respectiv,
mandatul directorului general al ASFR pot fi prelungite o singură dată, cu 4 ani.

(5) Mandatul directorului general al AFER și, respectiv,
mandatul directorului general al ASFR încetează prin demisie
sau deces.

Precizările Executivului:

„Astfel, se asigură adaptarea situaţiei juridice din domeniul transportului feroviar la realitatea pachetului IV feroviar, simplificarea circuitului birocratic, fluidizarea deciziei, precum şi independenţa în ceea ce priveşte organizarea şi procesul decizional.

Autoritatea Feroviară Română (AFER), ca instituţie publică de siguranţă naţională, preia prin absorbţie, activitatea, personalul şi patrimoniul Organismului Notificat Feroviar Român (ONFR). În acest fel, AFER devine organism de evaluare a conformităţii care va îndeplini atribuţiile de „organism notificat” şi „organism desemnat” de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, responsabil cu activităţile de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie.

De asemenea, se prevede crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), entitate cu personalitate juridică distinctă, ca urmare a divizării parţiale a AFER şi prin absorbţia Organismului de Licenţe Feroviare Român (OLFR).

Ca nou înfiinţată autoritate naţională de siguranţă şi licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul, ASFR preia de la cele două instituţii (ASFR şi OLFR – anterior organisme din cadrul AFER) activitatea, structura de personal şi patrimoniul din domeniu. Astfel, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română devine responsabilă de respectarea condiţiilor necesare pentru garantarea siguranţei sistemului feroviar din România referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor acestui sistem, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa.

Ambele instituţii se vor finanţa din venituri proprii. Procesul de reorganizare contribuie la asigurarea unei activităţi mai suple a celor două instituţii, permite posibilitatea selectării personalului pentru creşterea calitativă a acestuia, contribuie la evitarea creşterii poverii economice pentru operatorii economici din sistemul feroviar şi cu metroul, precum şi la implementarea digitalizării proceselor de depunere şi prelucrare a documentelor”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version