Chiar în prima zi a târgului INDAGRA, aflat la cea de-a XX-a ediţie şi la care va participa preşedintele Klaus Iohannis (premierul Victor Ponta fiind plecat în Mexic), sindicaliştii din sectorul agricol și alimentar, precum și din cadrul stațiunilor de cercetare-dezvoltare, afiliate la AGROSTAR, pichetează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Protestul are loc între orele 11.00 – 14.00 iar pe lista nemulțumirilor sunt trecute, potrivit comunicatului AGROSTAR:

  • lipsa unor politici agricole de natură să conducă la creșterea nivelului salarial în sectorul agricol
  • lipsa unor politici agricole de natură să creeze noi locuri de muncă în sectorul agricol, prin eşecul programelor de investiții făcut pompieristic, programe de investiții care din păcate au creat locuri de muncă în alte state, nu în România
  • neimplicarea și nerezolvarea problemelor legate de salarizarea lucrătorilor din cadrul stațiunilor de cercetare-dezvoltare, aceștia fiind asimilați funcționarilor publici
  • dezinteresul arătat față de negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul agricol, document de natură să reglementeze raporturile de muncă și industriale din cadrul acestui sector
  • dezinteresul arătat față de dialogul social prin ignorarea structurilor profesionale reprezentative și favorizarea unor asociații “patronale” cărora li se plătesc cotizațiile externe de către minister, fapt ce arată că acestea nu au membri care să plătească cotizația și care să fie interesați de reprezentare la nivel internațional
  • lipsa despăgubirilor ce ar trebui acordate, ca urmare a secetei, acestea fiind “numai la nivel declarativ
  • întârzierea acordării subvențiilor, fapt ce conduce la întârzierea la plată a salariilor lucrătorilor din acest sector de activitate, la nesiguranța locurilor de muncă, dar și lipsa fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din agricultură
  • lipsa unei viziuni cu privire la combaterea muncii la negru în agricultură, știut fiind faptul că salariații prestează un număr foarte mare de ore, fără ca acestea să fie plătite creând astfel probleme sociale grave, dar și lipsa unor strategii de consolidare a asociațiilor, cooperativelor, în ceea ce privește atragerea de membri, dar și a reprezentativității acestora.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version