Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproape un milion de lei, în ultima perioadă, în urma depistării peste 1.100 de deficienţe la angajatorii din domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor.
Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și în privința de securității şi sănătății în muncă de către angajatorii din domeniile întreținerii și reparării autovehiculelor s-a finalizat cu 1.288 de controale.
Au fost dispuse 667 sancțiuni contravenționale, dintre care 138 de amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 938.600 de lei, din care 320.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Au fost identificate 16 persoane care lucrau fără forme legale.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate 553 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzile au însumat 523.500 de lei. Pentru neconformitățile constatate, inspectorii de muncă au dispus scoaterea din uz a 37 de echipamente de muncă, iar pentru un loc de muncă a fost dispusă sistarea activității până la remedierea deficiențelor constatate.
Cu ocazia controalelor desfășurate, au fost constatate 1.163 de deficiențe, pentru care inspectorii de muncă au dispus tot atâtea măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat.
Cele mai frecvente neconformități constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost:
– nerespectarea obligației privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă;
· încălcarea, de către angajator, a obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat;
· nerespectarea prevederilor legale privind contractul de muncă cu timp parțial și programul de lucru inegal;
· angajatorul nu a inclus în contractul individual de muncă toate elementele obligatorii a fi cuprinse, conform legii;
· nerespectarea prevederilor privind dovada acordării drepturilor salariale;
· nerespectarea dispozițiilor privind regulamentul intern: întocmire, dispoziții obligatorii, aducerea la cunoștința salariaților.
Cele mai frecvente neconformități constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:
· instruire incompletă în domeniul securității şi sănătății în muncă;
· Nu se asigură toate condițiile necesare în vederea aplicării măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor;
· Improvizații la instalația electrică, prize electrice fixate necorespunzător în perete, tablouri electrice deschise și lipsa buletinului de verificare a împământării;
· Instrucțiunile proprii neadaptate la particularitățile activităților și ale locului de muncă, neafișarea instrucțiunilor pe echipamentele de muncă;
· Lipsa fișelor cu date de securitate pentru substanțe chimice;
· Neasigurarea controlului medical periodic;
· Instruire insuficientă și neadecvată privind activitățile desfășurate în service-uri;
· Neasigurarea echipamentelor individuale de protecție sau echipamente de muncă necorespunzătoare etc.