Vă daţi seama ce subiect ar fi fost ăsta pentru Capatos? Sau pentru Mădălin Ionescu? Cum i-ar fi chemat ei în emisiuni pe cei patru, pe rând sau împreună, şi i-ar fi pus să-şi verse public toate neajunsurile şi toate frustrările trăite? Din fericire, cei doi sunt ocupaţi cu treburi mult mai importante.
De pildă cu patimile lui Guţă, respectiv suferinţele lui Leo. Care Leo nu e nici măcar Di Caprio, ci de la Strehaia. Bine, e greu de crezut că Nicole Kidman sau Tom Cruise ar fi acceptat să apară într-o asemenea dezbatere, pe un asemenea subiect. Încă n-au ajuns la fundul sacului. Dimpotrivă.
Faptul că după 14 ani, faimoasa şi încă frumoasa actriţă australiană, acum în vârstă de 48 de ani, ajunge în postura intolerabilă de a nu fi invitată la nunta fiicei sale, situaţie care a lăsat per-plex o întreagă lume, asta se trage de la orgoliul nemăsurat al fostului ei soţ, care i-a solicitat Isabellei nu doar să nu-şi cheme la nuntă mama, dar nici măcar să nu o anunţe că se mărită. E foarte adevărat că nici Tom Cruise nu a fost acceptat la ceremonie, dar măcar el ştia de eveniment, ba mai mult s-a angajat să plătească toate cheltuielile.
În ciuda renumelui părinţilor adoptivi, Connor şi Isabella Cruise, cei doi copii înfiaţi de soţii Cruise-Kidman, au reuşit să se ţină departe de lumina reflectoarelor, iar odată cu trecerea timpului, să se strecoare înapoi în viaţa normală. Aşa se face că, în timp ce părinţii îşi refăceau vieţile şi continuau să ţină prima pagină a ziarelor (vezi mariajul lui Tom Cruise cu Katie Holmes şi căsătoria lui Nicole Kidman cu artistul country Keith Urban), Isabella – “Bella” cum o cunosc apropiaţii – se muta fără să ştie nimeni în Marea Britanie. Se spune că a vrut să-şi facă viaţa ei, rupând orice legătură cu familia. Din când în când se mai vedea cu fratele Connor, foarte rar cu tatăl Tom şi aproape deloc cu mama Nicole. Fata a absolvit Vidal Sassoon Academy, un institut londonez cu specializare hairstyling, şi s-a angajat la un salon de cosmetică şi coafură din capitala Angliei. Nici Connor nu a fost prea mult interesat de celebritate, şi cu atât mai puţin de ce fac ceilalţi. S-a retras în carapacea sa, preferând să se concentreze muzică. De altfel, el a devenit un promiţător DJ.
Apropiaţii actriţei australiene spun că aceasta ar fi aflat de nunta Isabellei Jane (22 de ani) abia în ultima clipă, undeva la începutul lunii trecute. Culmea, la momentul respectiv, Nicole se afla la Londra, repetând pentru o piesă de teatru în West End. Nu a fost informată, se spune, la solicitarea expresă a lui Tom Cruise, care i-a cerut “Bellei” să nu ia legătura cu mama ei adoptivă pentru a nu crea “un circ mediatic”. Unele surse indică faptul că Nicole ar fi luat masa cu viitorii miri într-un restaurant din Londra, dar informaţia nu a fost confirmată de niciuna dintre părţi. Cert este că, pe 18 septembrie, Isabella Cruise i-a spus “DA” lui Max Parker, un consultant IT britanic, într-o ceremonie scientologică, urmată de o petrecere la Dorchester Hotel. La eveniment a fost prezent un mic grup de prieteni, dar niciunul dintre cei doi părinţi celebri ai miresei.
Tom Cruise (53 de ani) a fost de acord să plătească pentru nunta restrânsă, dar destul de elegantă a fiicei sale, însă a sfătuit-o pe “Bella” să nu-şi cheme mama. Se pare că nu doar Tom a fost cel care a dorit ca actriţa de la Hollywood să fie sărită din schema. Cruise a primit un “ajutor” în acest sens de la filiala scientologică din Marea Britanie, organizaţie cu care Isabella Jane se pare că păstreaza legături strânse. De altfel, fiica adoptivă a lui Tom Cruise locuieşte în East Grinstead, West Sussex, la doi paşi de sediul bisericii scientologice, iar unul dintre cavalerii de onoare de la nuntă a fost Fabiano Calcioli, un scientolog renumit.
Implicată oricum în multe proiecte (anul acesta a jucat în cinci filme, iar pentru 2016 are în plan deja doua lungmetraje şi un serial tv), Nicole Kidman n-a făcut o mare problemă din asta. Dimpotrivă. S-a declarat “foarte fericită” pentru Bella. “Nicole, la fel ca toate mamele, vrea ca fiica ei să fie fericită, iar Bella pare că este foarte fericită”, a menţionat o sursă citată de presa americană.