Legea privind noile reguli de stabilire a rovinietei și de introducere a unei taxe TollRo pentru camioane, începând de la 1 ianuarie 2026, a fost adoptată, miercuri, de Parlament și merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Rovinieta va fi plătită numai pentru vehicule de până la 3,5 tone inclusiv și va putea fi achiziționată pentru 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni.
Cuantumul acesteia va fi stabilit prin ordin al Ministerului Transporturilor.
În prezent, rovinieta poate fi plătită pentru una, șapte, 30, 90 de zile sau pentru un an și se aplica tuturor vehiculelor.
Amenda pentru neplata rovinietei va fi cuprinsă între minim dublul valorii anuale a acestui tarif și un maxim care reprezintă de patru ori contravaloarea anuală a rovinietei.
TollRo se va aplica pe domeniul SETRE România, pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, prevede proiectul legislativ.
Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al noii taxe, cu cele de transport marfă. TollRo, care se va colecta prin STRR, se va calcula prin înmulțirea tarifului unitar (aprobat prin ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii) cu distanța parcursă de vehicul.
„Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii (…) și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic (…). Tariful unitar pentru un vehicul nu poate depăși cu mai mult de 100% tariful pentru vehiculul echivalent care respectă cele mai stricte standarde de emisii Euro”, se menționează la Art. 12, alin. (5) și (6). TollRo se achită în termen de maxim de 72 ore de la primirea scrisorii de informare și se consideră efectuată la momentul creditării contului CNAIR cu suma datorată.
Dacă nuvor achită noua taxă, utilizatorii de vehicule grele vor fi obligați să platească tarife compensatorii cuprinse între de 100 de ori contravaloarea TollRo datorat (dar nu mai mult de 1.000 de lei), în cazul în care poate fi determinată distanța parcursă și 2.000 lei, în cazul în care nu poate fi determinată distanța parcursă.