Transportatorii regretă că Marius Vorniceanu a deminsionat în urmă cu câteva minute (ora 16.15) din funcția de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil de sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor .

sursă foto: agerpres.ro
sursă foto agerpresro

Ei ne-au mai declarat că nu înțeleg de ce tocmai Vorniceanu a plecat din fruntea instituției, el fiind singurul care a încercat să rezolve inclusiv în Parlament disfuncționalitățile din piața de asigurări.

Marius Vorniceanu a confirmat în exclusivitate pentru SECUNDA că a demisionat, precizând că în actualul context nu vrea să comenteze altceva.

În schimb, Cristian Muntean, președintele ASSAI – Asociația Societăților de Service Auto Independente -, ne-a declarat, în exclusivitate, că “decizia dânsului de a demisiona a fost luată cu o lună înainte, când a susțiunut un examen pentru funcția de secretar general al Curții de Conturi și va pleca începând cu data de 5 octombrie”.

“Doresc ca viitorul vicepreședinte de sector în ASF să aibă măcar o parte din calitățile domnului Vorniceanu: abordabil, deschis la comunicare și o persoană implicată și bine intenționată. Din nefericire, pleacă din ASF tocmai persoana care ar fi trebuit să rămână. Este singurul care ne-a ajutat atât în Parlament la Legea RCA, cât și în normele ASF emise în ultimii 2 ani, care au dus la o îmbunătățire a raporturilor dintre asigurat și asigurător. Sper ca Parlamentul  să rezolve reforma ASF în integralitate, până la alegerile parlamentare din 11 decembrie”, ne-a precizat Cristian Muntean, unul dintre cei mai vocali critici ai ASF.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version