Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării susţin că, până în 2035, vom avea o Capitală cum nu au nici măcar cei din ţările occidentale.

grafic-bucuresti1-465x215

Pentru îndeplinirea obiectivului este, însă, nevoie de peste 20 de miliarde de euro. Conform capital.ro, banii ar urma să fie investiţi în tot felul de proiecte care vor ajuta, în primul rând, la îmbunătăţirea traficului şi la regenerarea spaţiilor verzi.

Un sfert din suma respectivă ar urma să intre în extinderea reţelei de transport cu metroul. Acest lucru presupune apariţia unor linii precum Piaţa Universităţii – Pantelimon, Piaţa Universităţii – Drumul Taberei, Piaţa Victoriei – Aeroportul Otopeni sau Piaţa Unirii – Voluntari. Multe dintre aceste linii trebuie finalizate chiar până în 2019, reprezentând o obligaţie ca România să poată găzdui meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020.

Circa 500 de milioane de euro ar urma să intre în reabilitarea centurii feroviare a Capitalei. În plus, Ministerul Dezvoltării visează la apariţia unor parcări subterane (Sala Palatului, Piaţa Constituţiei, Pod Izvor, etc.), dar şi la finalizarea unor lucrări de anvergură deja începute.

Nu în ultimul rând, foarte mulţi bani ar urma să intre în amenajarea de piste de biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport în comun ecologice, construirea unor parcuri tematice, plantarea unei centuri verzi a municipiului Bucureşti sau amenajarea de zone de agrement.

Marea surpriză ar urma să fie construcţia unui nou Aeroport Internaţional în zona de sud a Capitalei, pentru ca locuitorii de aici să nu mai piardă foarte mult timp până ajung la Otopeni sau Băneasa.

Reprezentanţii MDRAP se bazează pe o serie de fonduri locale, naţionale şi nerambursabile, dar au apărut deja critici ai acestui proiect. Conform sursei amintite, Ştefan Roşeanu, directorul Clubului Metropolitan, susţine că “Bucureştiul nu are nevoie de o autostradă urbană care să treacă prin mijlocul Capitalei, pentru că asta ar însemna să avem nevoie de milioane de euro pentru construcţia de pasaje verzi. Nu trebuie urmat exemplul autorităţilor din Belgrad sau Paris. Astfel de drumuri sunt supracongestionate. Avem nevoie de furnizare de transport public de calitate pentru a reduce dependenţa de autovehicolul individual. Aceasta ar trebui să fie principala prioritate a autorităţilor locale”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version