O locomotivă a tamponat în Gara Arad trenul la care trebuia să se cupleze, rănind 4 călători din cei 150 aflaţi în vagoane.

tren-sageata-albastra-gara-de-nord

Totul s-a întâmplat astăzi la ora 14.30 iar o comisie a CFR anchetează dacă a fost o eroare umană sau defecţiune tehnică. În caz că frânele nu au ţinut, incidentul este deosebit de grav.

“La manevra de formare a trenului Regio 3115 Timișoara – Oradea, locomotiva a tamponat ușor garnitura de vagoane în care se aflau aproximativ 150 de călători. Patru persoane au fost rănite și transportate la Spitalul din Arad. Circulația feroviară a altor trenuri nu a fost afectată”, informează CFR Călători.

Pasagerii trenului R 3115 și-au continuat călătoria spre Oradea cu o altă garnitură, cu o întârziere de aproximativ 100 de minute.

“Reprezentanți ai companiilor feroviare s-au deplasat imediat după incident la Spitalul Județean din Arad. Pasagerii sunt răniți ușor, conform medicilor au suferit traumatisme superficiale. La acest moment un bărbat rănit se află în investigații medicale iar doi tineri rămân sub supraveghere 24 ore”, mai precizează reprezentanţii companiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version