Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost tranzitat, în 2023, de 802.167 pasageri, în creştere cu 4,99% faţă de anul anterior.

Din totalul pasagerilor înregistraţi, 403.420 au fost îmbarcaţi, iar 398.197 debarcaţi, potrivit CJ Suceava. Totodată, 93,4% din totalul pasagerilor, ceea ce înseamnă 749.249, au utilizat curse externe, iar 6,6%, adică 52.918, au optat pentru zboruri interne.

Numărul decolărilor și aterizărilor de avioane a fost de 8.138, cu 4,94% mai multe față de cele din anul 2022.

Luna în care a fost înregistrat cel mai ridicat trafic a fost iulie, când tranzitul a crescut la 86.667 pasageri.

Numărul pasageri pe curse externe de tip charter turistic a crescut cu 59,36% faţă de anul 2022, ajungând la 54.964 persoane, principalele zboruri fiind asigurate către Antalya-Turcia, Hurghada şi Sharm el Sheikh-Egipt, Monastir-Tunisia şi Heraklion-Grecia.

În 2023 s-a finalizat modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare”, prin încheierea lucrărilor la Terminalul 2, care dublează capacitatea de procesare la 1,5 milioane de pasageri pe an şi creează condiţii de tip european atât pentru plecări, cât şi pentru sosiri.

Totodată s-a finalizat proiectul care măreşte gradul de securitate şi siguranţă în cazul Aeroportului Suceava, prin construirea unui gard inteligent, a unui drum perimetral asfaltat, a unei clădiri de securitate care adăposteşte echipamente de procesare electronică, dar şi cele mai noi tipuri de utilaje pentru deszăpezire, pentru intervenţie în caz de incendii, pentru întreţinut spaţiul verde, grupuri electrogene şi instalaţii de iluminare în situaţii speciale.

Investiţiile se ridică la valoarea de aproximativ 17 milioane de euro.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version