Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a propus o serie de modificări la OUG 49/ 2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, în urma dezbaterilor purtate la Guvern.

Precizările COTAR:

«Am propus, la întâlnirea de la Guvern la care au participat reprezentanți ai asociațiilor de taxi, ai aplicațiilor de intermediere a comenzilor și reprezentanți ai Guvernului, respectiv ai Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii și Ministerului Digitalizării, o serie de modificări legislative pentru a se face corect plata taxelor și impozitelor în cazul firmelor și persoanelor care fac transport alternativ. 

Considerăm că asociația formată de platformele digitale Uber și Bolt, denumită Coaliția pentru Economia Digitală, nu are niciun drept să intervină în problema reglementării în privința transportului alternativ, pentru că nu reprezintă transportatorii de persoane, ci un alt domeniu de activitate.

„Cei care fac transport alternativ trebuie să aibă niște reguli clare. Asociația și companiile Uber și Bolt reprezintă platforme digitale, nu transportatori. Ei intermediază o așa-zisă comandă de la un potential client către un transportator. Digitalizarea este una, iar transporturile sunt altceva. Statul român le-a dat voie să funcționeze ca platformă digitală, nicidecum să facă regulile în transportul de persoane. Ei susțin că transportul alternativ nu este taximetrie pentru că mașinile nu merg pe prima bandă, dar dacă li s-ar da voie să facă și asta, bucureștenii și-ar da seama cât de mulți sunt, pentru că ar bloca traficul pe acele benzi.  Aceste platforme trebuie să-și plătească taxele și impozitele în România, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că ei nu reprezintă transportatorii și nici n-au de ce să propună ei reguli în domeniul transporturilor”, a declarat Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.

COTAR a propus definirea clară a activităților de taximetrie și transport alternativ, pentru a se elimina discriminările și concurența neloială:

„Cursa” se definește ca: deplasarea intermediată printr-o platformă digitală, executată cu autoturism şi conducător auto pe un traseu comandat şi acceptat de pasager, de la locul de îmbarcare până la locul de destinaţie, efectută numai pe raza localității de autorizare și ocazional între. Interzis a se lua comenzi/curse din alte localități, comenzile/cursele se pot lua din platformă numai pe raza localității de autorizare;

„Operator de transport alternativ” este: o persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deţinătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternative, mașina fiind în propietate sau leasing; 

„Tarif” înseamnă: contravaloarea unei curse. Sunt complet interzise tarifele diferențiate precum și orice modificări ale valorilor standard ale unei curse pe orice fel de alte considerente, inclusiv cele ce țin de anumite zile, intervale orare, aglomerație în trafic, condiții meteo etc. Orice modificare de tarif trebuie anunțată în prealabil, cu cel puțin 48 de ore înainte de efectuarea cursei.

„Avem următoarele situații: dacă un taximetrist ia 2 lei în plus pentru o cursă, se spune că a luat sau a pretins bani în plus și a păcălit clientul, dar dacă o cursă cu o mașină de transport alternativ costă 20 de lei și la final clientul plătește 90 de lei, ei pretind că nu este păcălit clientul, pentru că tariful se calculează în funcție de aglomerația din trafic și de condițiile meteo. Vrem să avem aceleași reguli pentru același tip de transport, iar activitatea celor care fac transport alternativ este aceeași cu cea de taximetrie, chiar dacă se dau comenzile, se calculează tariful și se încasează banii prin intermediul unor platforme”, mai explică Vasile Ștefănescu.

Consiliul Concurenței a făcut mai multe recomandări care vizează transparența tarifelor și algoritimii de preț. Astfel, Consiliul Concurenței propune ca toți utilizatorii aplicației, fie că sunt șoferi sau pasageri, să fie notificați prin aplicație și alte mijloace electronice referitor la orice modificare a tarifului standard – preț/km.

De asemenea, Consiliul Concurenței recomandă interzicerea practicării tarifelor standard diferențiate pe anumite intervale orare considerate „de vârf”, pentru că reprezintă un comportament netransparent și potențial înșelător pentru pasageri.

În plus, utilizatorii ar trebui să aibă acces facil la multiplicatorul de preț, care echilibreză raportul dintre cerere și ofertă, în acest fel putând lua decizii informate. Prin urmare, propunerea Autorității  nu vizează modul de funcționare al prețurilor dinamice.

Totodată, Consiliul Concurenței propune ca și clienților să le fie pusă la dispoziție, opțional, o hartă cu zonele de tarif dinamic, cum este cea folosită de conducătorii auto.

Autoritatea mai propune schimbarea politicii privind anularea curselor de către șoferi. În prezent, șoferii pot anula gratuit cursele, în timp ce pasagerii sunt taxați pentru anularea acestora după primele două minute, ceea ce duce la situații inconfortabile pentru pasageri, precum creșterea nejustificată a timpului de așteptare sau imposibilitatea de a găsi o cursă în anumite condiții date.

Am propus, de asemenea, o modificare la Art. 6: În situaţia în care operatorul platformei digitale este o persoană juridică nerezidentă, acesta este obligat să aibă pe toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea de intermediere a transportului alternativ pe teritoriul României o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează toate activităţile comerciale în România, inclusiv avizarea platformei prevăzută la art.7.

Pentru Art 7, COTAR a propus introducerea literei p: „să desfășoare toate activitățile comerciale printr-o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În prezent, prin filialele înregistrate la ONRC se desfășoară doar activități de marketing, iar veniturile platformelor privind comisioanele aplicate curselor nu sunt impozitate în România.

COTAR a propus, de asemenea, introducerea la art 10 a punctului 3: Emitentul avizului tehnic pentru platforma digitală are obligația să retragă avizul tehnic la solicitarea organului constatator pentru situațiile prevăzute la art. 30 alin (3) și (4). 

Și modificări la Art 11: Transportul alternativ se efectuează numai de către operatori de transport alternativ autorizaţi, care deţin, pentru fiecare autoturism utilizat la efectuarea transportului alternativ, copie conformă valabilă şi ecusonul pentru transport alternativ, eliberate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă care va fi montat pe portierele din spate si va avea dimensiunea stabilita si continutul stabilit de catre ARR .Numarul copiilor conforme emise la nivelul localitatii de autorizare permanenta nu poate depasi in nici un moment jumatate din numarul de autorizatii taxi emise conform Legii nr. 38/2003 pentru aceeasi localitate de autorizare. Activitatea se va desfasura numai in localitatea de autorizare, sau Consilul Local al autoritatii de autorizare va stabilii si va corela transportul din localitate in functie de traficul,poluarea, confortul si siguranta cetateanului astfel : cate autobuze , tramvaie , taxiuri sau transport alternativ este nevoie pe raza localității, respectiv pe raza Municipiului București.

În felul acesta, se urmărește asigurarea gestionării și managementul impactului de mediu al activității de transport alternativ, al transportului de persoane pe raza unei localități. Este de dorit ca textul de lege se fie dublat de norme metodologice care să detalieze și să ierarhizeze după criterii ce țin de protecția mediului, transparent sub raport concurențial etc. acordarea autorizațiilor de transport alternativ.

Acestea sunt doar câteva dintre propunerile pe care COTAR le-am făcut. Principiul de la care s-a pornit, pentru solicitarea acestor reglementări este cel al echității, fiind vorba despre aceeași categorie de transport de persoane: taxe și impozite egale, tratament egal, număr de licențe/copii conforme egal, calculat pe aceleași criterii ca și în cazul taximetriei, plata RCA -ului la fel ca în cazul taxiurilor, fiind vorba despre mașini folosite pentru activitatea de transport persoane, introducerea aceluiași principiu de tarifare și a tuturor dispozitivelor impuse prin lege, pentru taxarea curselor, etc. Cerem aceste modificări pentru a apăra drepturile membrilor noștri, din COTAR făcând parte inclusiv Camera Națională a Taximetriștilor, care deține 36 de filiale, însumând peste 65% din activitatea de taximetrie din România. 

Pe această cale anunțăm, de asemenea, că ne delimităm de orice acțiune ilegală de protest, mai ales în perioada în care purtăm negocieri cu Guvernul. COTAR respectă toate prevederile legale pentru organizarea unor proteste, dacă este cazul. De asemenea, reamintim faptul că noi nu am organizat protestele din ultima perioadă, ci am anunțat, în luna decembrie, că urmează să ieșim în stradă dacă Guvernul nu ne va lua în considerare solicitările. 

Am pornit un dialog cu reprezentanții Guvernului României pentru a modifica legislația transporturilor și așteptăm rezultatele. Nu se poate pune presiune pe Guvern în timpul dialogului. Doar dacă nu se va ajunge la un numitor comun vom anunța organizarea unor proteste. Dorim să nu se mai folosească nimeni de numele nostru pentru organizarea unor proteste ilegale, de cele mai multe ori având alte scopuri decât cele care privesc activitatea transportatorilor – inclusiv scopuri electorale.»

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version