Sindicatul Europol critică, sub aspectul dotărilor, achiziționarea a 600 de autospeciale BMW 320ix care urmează să intre în dotarea Poliției Rutiere, până în vara anului viitor.
 

Publicăm integral comunicatul Europol:

„Poliția Rutieră schimbă Loganul cu BMW

Așa cum vă transmiteam zilele trecute, la nivelul IGPR a fost desfașurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație” finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (P.O.I.M.) axa 2.5,  a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliție destinate specialității ”rutieră”.

Licitația a fost una ,,cu cântec” am putea spune noi, întrucât specificațiile tehnice pe care producătorii trebuiau să le îndeplinească au fost foarte dure, însa UNA a sărit în evidență: se dorea o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim (atenție!) 8+1 trepte. Aici licitația a devenit extrem de interesantă! Încă de la apariția anunțului de participare (15.05.2022) am stat și am căutat ce modele de autovehicule s-ar putea mula pe aceste specificații.

Nu mică ne-a fost mirarea când, dupa aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că SINGURA marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. Acum, nu o să fim noi cei cârcotași, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe județ) autospeciale ,,adevărate” de poliție, așa cum multe țări (toate) din blocul comunitar au în dotare. Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!

Revenind la procedura de achiziție, pe data de 12 septembrie 2022, IGPR semnează și primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lună după semnarea acordului cadru. Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (așa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici și dotări:

  • categoria M1;
  • combustibil BENZINĂ;
  • cilindree min. 1900 cm3;
  • motor min. 4 cilindrii, min. 130 kW, min. 290 Nm cuplu;
  • transmisie 4×4 permanent, cutie automată min. 8+1 trepte;
  • 1 set roti cu pneuri de vară și unul cu pneuri de iarnă;
  • roată de rezervă + cric + cheie roti;
  • volan reglabil pe două direcții cu comenzi montate pe el incluse;
  • ABS, ESP, ASR;
  • min. 4 airbag-uri;
  • proiectoare ceață;
  • viteza maximă – min. 210 km/h;
  • accelerație de la 0 la 100 km/h – max. 8 secunde;
  • 5 locuri;
  • culoare alb + inscripționare specifică;
  • climatizare min. 1 zona;
  • oglinzi retrovizoare cu degivrare și reglare electrică;
  • scaun șofer reglabil pe 3 zone;
  • geamuri electrice;
  • covorașe față/spate cauciuc;
  • priză suplimentară portbagaj min. 10A;
  • rampă optico-acustică;
  • acumulator suplimentar identic cu cel de bază.

Noutatea apare la rampa de avertizare – autoritatea contractantă a solicitat posibilitatea pornirii/opririi independente, pe toată circumferința rampei, a luminilor roșii și/sau albastre, ceea ce nu am mai văzut de la rampele montate pe MCV-uri. De asemenea, se dorește ca rampele de avertizare să poată lumina în minim 5 moduri diferite selectabile.

Garanțiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării. În situația în care autospecialele suferă defecțiuni ce necesită transportul la o unitate service în perioada de garanție, furnizorul este obligat să asigure asistența tehnică 24/7, excepție făcând situațiile accidentelor rutiere. Prețul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aprox. 33.200 euro). Primul lot de 100 de bucăți este așteptat să intre în dotarea Poliției Române cel târziu în iunie 2023.

De asemenea, nu putem să nu observăm faptul că în continuare, în ciuda TUTUROR insistențelor, evenimentelor, reportajelor, exemplelor etc. pe care atât noi, cât și opinia publică, le-am transmis în ultimii ani, factorii de decizie din Poliția Română continuă să pună eticheta de ,,autospecială” unui autoturism pe care se lipește un doar un colant pe care scrie POLITIA și pe care este montată o rampă. În continuare nu se cere șasiu întărit, nu se cer accesorii specifice muncii din dotare (lumini suplimentare montate, compartimentare separată pentru persoanele conduse la sediu, compartimentare separată în portbagaj pt accesorii specifice etc.), ci pur și simplu un autoturism ”chior”.

Chiar dacă salutăm reducerea de aproximativ 15.000 euro făcută de BMW la fiecare autospeciala, nu putem să nu ne întrebăm dacă factorii de decizie, în birourile lor, unde se uită la televizor și se laudă cu ,,achizițiile” făcute, se pot gândi și mai departe de atât. Noi ne-am plictisit sincer să vizionăm conferințe de presă în care reprezentanții IGPR și ai MAI prezintă achizițiile de tehnică sau de mașini ca fiind mari realizări, deși acestea ar trebui să fie dotări normale, de bun simț.

Trebuie să se înțeleagă odată pentru totdeauna faptul că o ,,achiziție” nu se face doar din birou, ci în primul rând după ce vorbești cu beneficiarul final al acesteia, respectiv polițistul conducător auto care poate evidenția din practică standardele și dotările necesare unei mașini de poliție. Degeaba încearcă specialiștii din IGPR să ia ochii opiniei publice cu autoturisme de marcă, dacă la primul drum cu un conducător auto aflat în stare de ebrietate, acesta din urmă începe să dea cu picioarele și capul în polițiștii din ,,autospecială”, îi va scuipa sau își va face nevoile fiziologice în ea, întrucât, în final, concluzia va fi una singură –  „autospecialele” nu își vor demonstra utilitatea pentru munca de poliție din segmentul stradal.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version