Pe piețele din SUA și Europa se înregistrează o încetinire a cererii și a vânzărilor de vehicule electrice (VE) pe termen scurt, în timp ce în China creșterea este constantă, arată cel mai recent studiu EY Mobility Lens Forecaster, un instrument de prognoză bazat pe inteligență artificială (AI) care oferă o perspectivă pentru volumele de înmatriculări de vehicule ușoare, până în 2050.

În SUA, ratele ridicate ale dobânzilor, infrastructura de încărcare inadecvată și condițiile economice incerte au alimentat îngrijorările legate de accesibilitate și autonomie. 

Europa este afectată de prețurile ridicate, de incertitudinea economică și de infrastructura inadecvată, China rămâne pe creștere, urmând ca vehiculele electrice cu baterii (BEV) să reprezinte peste 50% din totalul vânzărilor până în 2030 – cu doi ani mai repede decât sugerau previziunile anterioare.

Totuși, previziunile pe termen lung rămân neschimbate, în SUA și Europa, așteptându-se ca BEV-urile să reprezinte 50% din vânzări, până în 2030, în Europa, și 2033, în SUA.

În pofida întârzierii obiectivelor guvernamentale și a incertitudinii privind politicile în materie de EV după viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, previziunile optimiste pentru SUA prevăd că mai multe EV-uri produse la nivel local vor impulsiona vânzările, care vor fi susținute de restricțiile la importul de produse fabricate în afara SUA.

Previziunile arată că producătorii chinezi de automobile ar urma să se confrunte cu o înăsprire a politicilor comerciale din partea UE și a SUA, care vor impune sancțiuni mai stricte asupra importurilor de vehicule electrice, ceea ce ar duce la o scădere a vânzărilor chinezești la export. În acest scenariu, producătorii chinezi de vehicule electrice vor trebui să facă față unor bariere tarifare ridicate și vor trebui să își reevalueze și să își adapteze strategiile de expansiune a producției de vehiculele electrice.

Stela Andrei

Stela Andrei, partener, People Advisory Services, lider al sectorului Auto, producție avansată și mobilitate, EY România: „Piața vehiculelor electrice din SUA și Europa se confruntă cu provocări legate de accesibilitate și infrastructură, în timp ce politicile de sprijin din China impulsionează creșterea, așa cum subliniază analiza EY. În privința pieței locale, surse recente indică faptul că sectorul vehiculelor electrice din România a înregistrat o creștere semnificativă, în 2023, și continuă să se dezvolte, în 2024, alimentat de stimulente guvernamentale, precum programul Rabla Plus și o rețea de încărcare care se extinde rapid, cu peste 1.000 de locații. Investiții importante din partea companiilor, precum OMV Petrom și Enel X îmbunătățesc această infrastructură. Avansurile tehnologice au împins autonomia vehiculelor electrice la 250-600 km, făcându-le tot mai competitive ca preț în comparație cu mașinile tradiționale”.

EY Mobility Lens Forecaster este un instrument de prognoză bazat pe inteligență artificială (AI) care oferă o perspectivă pentru volumele de înmatriculări de vehicule ușoare, până în 2050. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version