Trenurile circulă joi dimineață remorcate cu locomotive electrice pe firul I al Sucursalei regionale CF Braşov, între Timişu de Sus – Dârste, iar pe firul II – remorcate cu locomotive Diesel.

Iată precizările CFR SA::

“Vă reamintim că ieri, 19.04.2017, pe acestă relaţie, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (averse, intensificări ale vântului) mai mulţi copaci au cazut în linia curentă, au rupt firele de contact, conducând la întreruperea circulaţiei feroviare.

La ora 21,13 pe SRCF Brasov – relatia Timisu de Sus-Darste s-a redeschis circulatia trenurilor remorcate cu locomotiva electrica pe firul I, iar la ora 22,00 s-a redeschis circulaţia trenurilor remorcate cu locomotive diesel pe firul II.

Măsurile de ataşare a locomotivelor Diesel la trenuri asigură continuitate în circulația trenurilor pe intervalul menționat, insă se înregistrează întârzieri în graficul tuturor trenurilor care tranzitează zona respectivă.

În acest moment, trenurile care tranzitează regionala Braşov înregistrează întârzieri în circulaţie. Între orele 4,44 – 8,10, între staţiile Băile Tuşnad – Tuşnad Sat, din cauza copacilor căzuţi în gabarit circulaţia feroviară a fost întreruptă.Două trenuri de călători sunt afectate, IR 1644 şi R 4502 şi vor ajunge la destinaţie cu întîrzieri de până la 200 de minute.

Trenurile care tranzitează regionala Timişoara pot înregistra întârzieri în circulaţie, deoarece între staţiile Merişor – Crivadia, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din cursul nopţii s-a produs un deranjament la circuitul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, ambele fire de circulaţie fiind închise.

La ora 1,06 firul I s-a repus sub tensiune, iar la ora 2,03 s-a redeschis circulaţia şi pe firul II

Condiţiile meteo sunt în continuare nefavorabile, pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov ninge, iar pe raza celorlalte regionale plouă şi se înregistrează intensificări ale vântului, determinând scăderea vizibilităţii.

Personalul feroviar verifică în permanenţă componentele infrastructurii, astfel încât, pentru orice deranjament tehnic produs din cauza condiţiilor meteo să se intervină pentru remediere.

Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (http://www.cfr.ro/…/content/article/2-uncat…/2273-camere-web).

Dacă sunteţi deja în tren accesaţi de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren) introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe informatii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire”.

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version