Trenurile de pasageri circulă din nou între Grădiştea și Giurgiu: 6 garnituri Regio, tip Săgeata Albastră, asigură zilnic transportul localnicilor pe această rută – și retur, 3 trenuri pe direcţia dus şi 3 trenuri pe retur.
Traseul are prevăzute opt opriri iar distanța parcursă este de aproximativ 1 oră și 20 de minute.
Graficul de circulație este realizat astfel încât intervalele orare să răspundă nevoii de mobilitate a localnicilor.
Prezent la evenimentul de reluare a circulației feroviare între Grădiștea și Giurgiu, ce a avut loc vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat:
“Am afirmat, luna trecută, în vizita de lucru de la Giurgiu, că până la demararea lucrărilor de execuţie a Podului de la Grădiştea, un prim pas pentru asigurarea mobilității cetățenilor din zonă este reluarea circulației. Companiile feroviare s-au mobilizat destul de bine și au venit cu această soluție în sprijinul oamenilor”, a declarat Ministrul Transporturilor.
Concomitent cu reluarea traficului pe ruta Giurgiu-Grădiștea, CFR SA derulează proiectul de reabilitare a Podului Grădiștea. Acesta face parte dintr-un amplu program care vizează modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord -Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Frontieră.
În 2016 a fost lansată procedura de licitație pentru elaborarea documentaţiei tehnice care va prezenta varianta optimă de traseu şi soluţia de execuţie pentru cele două loturi. În prezent, CFR SA evaluează ofertele studiului de fezabilitate ce urmează a fi efectuat în 2017. Elaborarea proiectului tehnic şi demararea lucrărilor sunt programate pentru semestrul al doilea din anul 2018. Valoarea estimată a obiectivului de investiţii (SF/proiectare/execuţie pentru loturile I şi II) este de 70 mil euro. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile.