Au trecut mai mult de 6 ani de la demararea lucrărilor la autostrada A1 Nădlac – Sibiu iar în prezent avem o situatie cu totul nedorită: refacerea completă a unei porţiuni de 200 m în zona Cunta-Sălişte din lotul 3 al tronsonului Orăştie – Sibiu.

, autostrada, panou-Marius Popovici
Panou indicator de distanţe

Reparaţia se impune din cauza unor erori în execuţie, iar acest fapt aruncă o umbră asupra întregii activităţi de construcţii a autostrăzilor în România şi, din totodată, opinia zeflemitoare a unora asupra noţiunii de autostradă românească.

Pe lotul 2 al autostrăzii A1 Timişoara – Lugoj constructorul se concentrează însă pe ultimele lucrări înainte de darea lui în funcţiune – care, conform unor date neoficiale de pe şantier, ar putea fi în jur de 20 decembrie ac.

Zilele trecute, marcate de o vreme caldă, nemaiîntâlnită la mijloc de noiembrie, a permis un avans bun al lucrărilor, mai ales turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură.

 autostrada, lucrari-Marius Popovici
Sens giratoriu la nodul Topolovăţ

Această fază a construcţiei poate fi terminată în următoarele 8-10 zile, cu condiţia să fie tot cald şi uscat – iar prognoza meteo este încurajatoare.

autostrada, lucrari-Marius Popovici
Ultimele lucrări la nodul Topolovăţ, km 63

În rest, nodul Topolovăţ este aproape teminat, parţial cu parapet şi marcaje. Parcarea de la km 68 este aproape gata iar la cea de la km 57 se toarnă asfaltul pe drumul de acces şi în parcare.

 autostrada-Marius Popovici
Sector terminat

Se continuă montarea ultimilor metri de parapet, se execută marcaje iar panourile de dirijare sunt în mare parte instalate.

author avatar
Marius Popovici
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version