UPDATE 4 septembrie: 401 șuruburi au fost găsite slăbite”, după verificarea tuturor celor 100.000 de bucăți, informează Compania de Drumuri.
Pe de altă parte, „stadiul fizic al lucrărilor la drumurile de legătură a ajuns la 85%, dar mobilizarea în șantier este slabă și sunt șanse mici ca lucrările să fie finalizate în termenul asumat de antreprenor, respectiv sfârșitul anului 2023”.
CNAIR susține că 70 de şuruburi sunt „slăbite” la parapetul Podului peste Dunăre de la Brăila, însă imaginile video surprinse de localnici arată clar că acestea erau puse doar de formă, fără piulițe.
Echipele constructorului italian Webuild au identificat aproximativ 70 de şuruburi „slăbite”, din cele 35.000 verificate, miercuri, transmite pe Facebook Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Operatiunea, supravegheată de echipa CNAIR pentru implementarea proiectului, va continua până ce vor fi verificate toate cele 100.000 de șuruburi folosite la montarea parapetelor pe pod, pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice”, precizează Compania de Drumuri.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut constructorilor „să ia în serios contractul şi să se asigure că lucrările sunt executate profesionist”. El le-a atras atenţia că podul va fi recepţionat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR.Pistol a mai spus că „acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului”.
Pe de altă parte, șeful CNAIR susține că denivelările din asfaltul de pe pod au apărut din cauza nerespectării restricţiilor de tonaj de 7,5 tone, impuse în zilele caniculare.
Podul peste Dunăre de la Brăila (cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră) a fost inaugurat, pe 6 iulie 2023. La ceremonie au participat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.
Valoarea iniţială a contractului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, în 2018, dar a fost majorată de CNAIR, prin 4 acte adiționale, la aproape 3,5 miliarde de lei, sumă din care 1,7 miliarde reprezintă fonduri externe nerambursabile. Constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd.