Ambasada Ucrainei în România face apel la cetăţeni să nu filmeze şi să nu distribuie pe reţelele de socializare şi în mass-media imagini cu dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre.

Publicăm integral apelul:

„Rusia continuă să terorizeze populaţia paşnică ucraineană şi să atace infrastructura civilă a Ucrainei. În special, în noaptea spre 16 august, trupele ocupaţionale ruse au atacat din nou regiunea Odesa, vizând infrastructura porturilor dunărene.

În urma loviturilor inamice, şapte persoane au fost rănite, depozite şi silozuri de cereale au fost avariate. Aceasta confirmă încă o dată abuzul cinic al dreptului internaţional umanitar de către agresorul rus, dorinţa lui de a submina securitatea alimentară mondială, punând în pericol furnizarea de produse agricole ucrainene celor aflaţi în nevoie.

Cu regret, astăzi, observăm o diseminare pe reţelele de socializare şi în unele mass-media a unor filmuleţe privind dronele care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene.

În condiţiile actuale de agresiune rusă, astfel de filmuleţe reprezintă o ameninţare nu numai la adresa siguranţei funcţionării porturilor dunărene, ci şi direct pentru populaţia civilă care locuieşte în această regiune.

Agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile.

Facem apel la toţi să nu filmeze şi să nu disemineze astfel de video pe reţelele de socializare şi în mass-media, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version