Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la New York, după întâlnirea în patru cu Volodimir Zelenski, Ursula von der Leyen și vicepremierul bulgar Mariya Gabriel, că au fost „găsite soluții” atât pentru tranzitul produselor agricole ucrainene, cât și pentru exportul acestora prin România.

„Am discutat chestiunile legate de tranzitul produselor agricole dinspre Ucraina spre piețele lumii, și anume exportul acestor produse prin statele prin care s-ar face tranzit. Noi am găsit soluții și vreau să subliniez acest lucru. Am găsit soluții atât pentru tranzit cât și pentru a gestiona exportul spre România. Am găsit deschidere în partea ucraineană, s-au negociat condiționalități, în esență este vorba de un sistem de autorizare a acestor exporturi, care trebui să fie autorizată și de o parte și de alta, și să nu afectăm fermierii din România”, a precizat Iohannis.

„Cunoaștem foarte bine problematica, și noi în România avem nemulțumiri a fermierilor. Este important să asigurăm în continuare traficul și este extrem de important să gestionăm exportul nedeclarat al acestor produse spre piața din România. Nu vreau să comentez abordările altora. Astăzi ne-am înțeles foarte bine”, a mai spus președintele României.

Ucraina a fost de acord ca Romania să importe cereale doar pe bază de licență, astfel că importurile sunt blocate până la adoptarea mecanismului respectiv.

În plus, produsele cerealiere importate din Ucraina vor fi supuse controalelor ANSVSA la intrarea și la ieșirea din țară.

De asemenea, produsele cerealiere importate din Ucraina, după licențierea exporturilor, vor trebui să fie folosite exclusiv pentru hrana animalelor sau ca materie primă pentru producerea de produse finite, au precizat sursele citate.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version