„Vrem să marcă progrese în privința aderării Ucrainei la NATO”, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți, la Vilnius(Lituania), unde se desfășoară, timp de două zile, Summitul Alinței.
Ucraina se pare însă că nu va fi primi invitația la acest summit de a se alătura NATO.
„Summitul NATO de la Vilnius are mize importante în ceea ce priveşte obiectivele prioritare ale României”, a mai spus șeful statului, anunţând că va susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului estic pe toate componentele operaţionale.
„În ceea ce priveşte obiectivele prioritare pentru România, acest summit are mize importante, care ţin de priorităţile noastre de politică externă şi de securitate. Obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care ţin de noua postură de descurajare şi apărare a Alianţei, care se bazează pe conceptul de Apărare Înaintată. Acest concept a fost anunţat la Madrid, adică o prezenţă NATO consolidată din toate punctele de vedere. Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului estic pe toate componentele operaţionale”, a precizat Iohannis.
Programul Summitului include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană şi partenerii NATO din Indo-Pacific.
Miercuri, şeful statului va fi la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de şefi de stat şi de guvern, la care vor participa atât Suedia, în calitate de stat invitat, cât şi partenerii din regiunea Indo-Pacificului – Australia, Republica Coreea, Japonia, Noua Zeelandă, precum şi preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. Reuniunea va aborda relaţiile NATO cu aceşti parteneri, precum şi provocările de securitate din regiunea Indo-Pacific.
Tot miercuri este preconizată participarea preşedintelui Klaus Iohannis la prima reuniune a Consiliului NATO – Ucraina la nivel de şefi de stat şi de guvern, format nou care are menirea să consolideze relaţia politică NATO – Ucraina, oferind în acelaşi timp sprijinul necesar pentru avansarea aspiraţiilor euroatlantice ale Ucrainei.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis va sublinia importanţa fundamentală a continuării implementării deciziilor de la Madrid privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, astfel încât să fie realizată, în mod unitar şi coerent, pe întregul Flanc, o veritabilă Apărare Înaintată.