Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse și, în prezent, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a lansat luni amenințări către NATO și aliații occidentali ai Ucrainei, declarând că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală.
„Desigur, pomparea armelor poate continua… şi poate împiedica orice posibilitate de relansare a negocierilo. Inamicii noştri exact asta fac, nedorind să înţeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranţă la un fiasco total. Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiţi pentru secole de viaţa de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiaţii”, a declarat Medvedev, pentru cotidianul Izvestia.
Medvedev îl secondează, astfel, în amenințări pe Putin, care a transmis la rândul său un avertisment nuclear săptămâna trecută şi duminică.