Vladimir Putin a respins, vineri, condiţiile de negociere anunțate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden, care s-a declarat gata de discuții dacă acesta îşi retrage trupele din Ucraina, informează Reuters şi France Presse.

„Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina”, ceea ce Moscova „evident” că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

„Operaţiunea militară continuă” până când ultimul soldat rus va fi dat afară de pe teritoriul Ucrainei”, a transmis Kremlinul.

„Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis”, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version