Lucrările de reparare a podului Kerci din Crimeea, după cel mai recent atac, care a blocat accesul rutier al Rusiei în peninsulă, va costa aproximativ 1,3 miliarde de ruble (aproximativ 14 milioane de dolari), a anunțat vicepremierul rus Marat Husnulin, citat de agenţia TASS, marţi, în a 511-a zi de invazie a rușilor în Ucraina.
Costul lucrărilor poate creşte în funcţie de construcţiile metalice folosite la restaurare, potrivit lui Husnulin.
Vicepremierul rus a anunţat luni reluarea parţială a circulaţiei auto pe pod, dar a subliniat că structura va fi reparată complet nu mai devreme de noiembrie.
Totodată, Husnulin a dat asigurări că atacul cu două drone marine pe care Rusia le atribuie Ucrainei nu a avariat stâlpii podului.
Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin a acatalogat atacul asupra podului din Crimeea drept unul „terorist” al „regimului ucrainean” şi a promis că Rusia va răspunde „fără greş” Kievului.
Este al doilea atac împotriva infrastructurii de 19 kilometri, inaugurată în mai 2018, şi care este alcătuită dintr-o structură duală, auto şi feroviară. În octombrie anul trecut, un camion încărcat cu explozibili a explodat pe pod, ucigând cinci persoane.