Președintele Volodimir Zelenski a semnat, luni, decretul prin care Rada Supremă a Ucrainei a a instituiit data de 8 mai drept Ziua memoriei și a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial din 1939-1945.
El a întegistrat, în acest sens, un mesaj video adresat poporului ucrainean, în care spune că Ucraina îşi recapătă istoria onestă, fără amestecuri ideologice.
„Redăm statului nostru o istorie onestă, fără amestecuri ideologice. Pe 8 mai, majoritatea popoarelor lumii își amintesc de măreția victoriei asupra nazismului. Pe 8 mai, lumea onorează memoria tuturor celor a căror viaţă a fost luată de război. Pe 8 mai, a intrat în vigoare Actul privind capitularea necondiţionată a Wehrmachtului. (…) De acum înainte, în fiecare an, pe 9 mai, „vom onora unitatea noastră istorică – unitatea tuturor europenilor care au distrus nazismul și vor învinge rașismul (raşism este un termen folosit de ucraineni la adresa ocupanţilor, o combinaţie între “ruşi” şi “nazism”, n.r.)”. “Memorie veșnică tuturor celor care au murit în al Doilea Război Mondial! Glorie tuturor celor care au luptat împotriva nazismului și au câștigat! Glorie tuturor eroilor noștri din diferite vremuri, cărora încă le datorăm viața!”, a arătat Volodimir Zelenski.