Naționala de fotbal a Suediei s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Rusia.
La finalul textului aveți Clasamentele Finale și Echipele Calificate în Optimi și în Sferturi!
Nordicii ajung pentru prima dată în această fază a competiției după 24 de ani, respectiv de la bronzul obținut la ediția din SUA, din 1994.
De această dată, în optimi, Suedia a trecut, cu 1-0, de Elveția, la capătul unui meci în care nordicii au fost mai eficienți și ceva mai norocoși.
Suedia a avut mai mult prim-planul în startul duelului de la St. Petersburg, însă ambele formații s-au respectat surprinzător de mult, astfel că ocaziile de poartă au fost rare și au venit mai ales în urma unor șuturi de la distanță.
După minutul 30, profitând de un plus de valoare individuală, elvețienii au pus stăpânire pe centrul terenului și au controlat posesia.
Totuși, Suedia s-a apărat nesperat de bine, dar și elegant. Iar pe contră a dat lovitura în minutul 66, când șutul lui Forsberg, din 18 metri, a fost deviat de Akanji și l-a păcălit pe Lang.
În condițiile în care nu a mai avut nimic de pierdut, Elveția a forțat pe final, cu doi atacanți, Seferovic și Embolo, și a supus apărarea Suediei unui adevărat asediu.
Totuși, nordicii au rezistat eroic, iar în prelungiri au fost aproape să-și dubleze avantajul. Lang l-a agățat din spate pe Martin Olsson și a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător. Centralul sloven Damir Skomina a revăzut faza pe video și a decis că nu se impune acordarea unui penalty. În schimb, Skomina a dat lovitură liberă de la 17 metri, iar bomba lui Toivonen a fost scoasă cu greu de Sommer, goalkeeperul elvețian având noroc că șutul a fost direct pe portar.
Suedia trece de Elveția, cu 1-0, și se califică pentru prima dată în ultimii 24 de ani în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal.
Sâmbătă, de la 17.00, ora României, la Samara, Suedia dă piept cu Anglia sau Columbia pentru un loc în semifinale.