Filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu a criticat miercuri, în discursul pe care l-a ținut miercuri în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (Comisia LIBE) a Parlamentului European, corupția din România, coaliția aflată la putere și pe liderii acesteia, ambii cu dosare penale pe rolul instanțelor – unul dintre ei având deja o condamnare la închisoare cu suspendare.

Discursul lui Gabriel Liiceanu în Parlamentul European: "România are în fruntea ei doi penali"

Liiceanu l-a criticat și pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a avut grijă, în discursul său la Comisia PE, să precizeze că DNA i-a anchetat pe miniștrii care au elaborat Ordonanța 13 iar CCR a decis că a fost încălcată separația puterilor în stat.

Ministrul nu a amintit niciun moment că dosarul penal a fost deschis pentru că s-a încălcat legea, nu pentru “oportunitatea” actului normativ, invocată, pe rând, de Florin Iordache, Călin Popescu Tăriceanu – care a și sesizat pe această temă CCR – și acum Tudorel Toader, care prezintă jumătate din adevăr.

Gabriel Liiceanu a amintit că Tudorel Toader, care pozează în specialist fără coloratură politică, a cerut evaluarea procuororul-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, şi a procurorului general al României, Augustin Lazăr, la presiunea celor din PSD care doresc cu tot dinadinsul să scape de ei (Liviu Dragnea chiar a declarat săptămâna trecută: “Nu crapă România dacă scăpăm de Kovesi și Lazăr” – n.r.). 

sursă foto Adevărul

Despre Toader: “Nu ştie să distingă între oportunitatea dării unei legi şi ce a anchetat DNA?”

“Nu are nimic politic când cere evaluarea Codruţei Kovesi? Nu ştie să distingă între oportunitatea dării unei legi şi ce a anchetat DNA în dimineaţa aceea? A anchetat distrugerea de documente! Nu poţi să fii tehnocrat într-un guvern politizat până al sânge. Evaluarea? Cine i-a cerut evaluarea cu pricina?”, a spus Liiceanu.

De asemenea, filozoful a insistat că actuala Curte Constituţională nu este depolitizată – dovadă faptul că s-a pronunțat numai pe “oportunitatea” adoptării OUG 13 și chiar a dat DNA soluția închiderii dosarului penal.  

Iată cele mai importante momente din discursul lui Liiceanu:

“Ceea ce ţara ne-a adus pe ultimul loc în multe clasamente europene este corupţia. Începând cu Guvenul Năstase prim-ministru condamnat pentru corupţie, corupţia a devenit profesionistă în România, prin parazitarea statului prin firme deţinute de politicieni şi familiile lor”.

„În ultimii 17 ani, ţara s-a împărţit în stăpâni regionali, denumiţi baroni. Nimeni nu poate să spună de câte miliarde de euro a fost jefuită România în ultimii 27 de ani”.

„DNA a deschis contra mii de politicieni dosare penale. 431 de milioane de euro a fost mita în 2015”.

„Alianţa la putere a câştigat cu 18%. Liviu Dragnea, condamnat şi judecat penal este preşedintele Camerei Deputaţilor. Preşedintele Senatului, Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă”.

“Presedintele PSD Liviu Dragnea – condamnat penal şi cu un dosar penal –  şi-a asumat conducerea Camerei Deputaţilor, iar presedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, cu un dosar penal, a ramas presedintele Senatului. România are în fruntea celor două Camere condamnaţi penal sau cu dosar penal”.

“20 dintre membrii Parlamentului sunt urmăriţi penal, trimişi în judecată sau condamnaţi. Guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac penal la adresa justitiei. OUG 13 urma să îi scoată de sub rigorile legii în primul rand pe cei 2 şefi de partide din coaliţie”.

”De la preşedintele Iliescu – arhitectul Mineriadelor – şi până la actualul şef al PSD, trecând prin Guvernul Năstase şi Ponta – Ponta, expremierul autor al unei lucrări de doctorat plagiate – au facut din România, jefuind-o fără scupule, poate cel mai sărman popor din Europa. Ţinta numărul 1 a acestor oameni sunt Parchetul General şi DNA”.

“Protestele recente pot constitui bazele unui manual de democrație constitutivă – iar viteza internetului din România a contribuit la această mobilizare”.

„Guvernarea a debutat cu un atac frontal la adresa Justiţiei”.

„N-am nicio îndoială că Liviu Dragnea, pentru a scăpa de puşcărie şi pentru a-şi salva averile, nu s-ar da la o parte de la nimic. Au demonstrat-o”.

Liiceanu a precizat că în acest moment, ţintele “numărul unu” ale actualei Puteri sunt procurorul general al României şi şefa DNA. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version