Lacom de funcții și bani publici cum îl știm, Tudorel Toader a comis o “crimă cu premeditare”, pentru ca în viitor să poată fi simultan notar, rector, membru al Comisiei de la Veneția și pensionar de lux – cumulând, evindent bani din toate – banii noștri!
Tudorel “Gargamel” Toader –  a devenit un ministru penal! De ce mai este el membru al Comisei de la Veneția?!?

Toader ne spune că apără cu sfințenie Constituția, dar a încălcat-o în folosul propriu, modificând – cu sprijinul majorității parlamentare PSD + ALDE – două articole de lege. Practic, cele două articole sunt exclusiv pentru Tudorel Toader care s-a transformat într-un “eminent” ministru penal!

După cum se știe, ministrul Toader a devenit notar în timp ce era ministru – în data de 22 august 2018.

Imediat ce a fost acceptat în Uniunea Notarilor, ministrul Toader s-a autosuspendat, ca să nu fie incompatibil cu funcția – a afirmat el! Dar ilegalitatea deja fusese înfăptuită chiar și pentru o SECUNDĂ!

Știrea a făcut valuri în România, iar procurorul general Augustin Lazăr a deschis un dosar penal IN REM pe acest subiect.

Citește și… Lazăr a declanșat urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu, după ce ministrul Toader s-a făcut notar!

Zilele trecute, la A3, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost invitatul lui Mihai Gâdea. La o întrebare servită de Gâdea referitoare la “scandalul notarului”, ministrul Toader a răspuns:

“Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public.

În baza legii am făcut solicitarea – legea CCR, care spune că, la încheierea mandatului pentru care a fost numit, judecătorul se poate face notar fără examen.

Solicitarea am făcut-o în baza Legii 168, art 60.

Am solicitat, în acelaşi timp, dobândirea calităţii de notar public şi suspendarea din funcţie pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitat”.

Să fie oare acesta adevărul? TOADER nu a făcut altceva decât să-și ia un drept conferit de lege? Haideți să vedem ce a descoperit SECUNDA, după ce a analizat toate documentele – pe care le găsiți la finalul anchetei jurnalistice!
La fel ca Firea, Tudorel Toader și-a bătut joc de Liviu Dragnea!
“Crimă cu premeditare” în ZECE pași

Așadar, ministrul Toader ne spune că a respectat Legea 168, articolul 69. Dar cum de această dată „explicitul” profesor universitar doctor rector Toader a fost laconic în a explica legea și articolul (nu a dat anul legii etc!), ne-am gândit că este vreo “jmecherie” la mijloc.

Vigilenți cum ne știți, am citi legea și toate documentele aferente numirii lui Toader ca notar. Și așa am descoperit pașii unei “crime cu premeditare”! Iată-i:
PASUL UNU! La data de 23 mai 2018, ministrul de Justiție Tudorel Toader emite DOUĂ ORDINE, care se îngemânează ca efect juridic – veți înțelege mai la vale:
  • ORDINUL nr. 1940/C/2018, prin care aprobă înființarea de noi posturi de notari pentru judecătorii de la ÎCCJ ieșiți la pensie;
  • ORDINUL nr. 1943/2018, privind actualizarea numărului de posturi de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale pentru anul 2018.
PASUL DOI! În data de 5 iulie 2018, Uniunea Notarilor din România publică două anunțuri importante:
  • Anunțul privind concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, care se va organiza în data de 24 septembrie 2018 – la care s-a înscris și fiul ministrului Toader, Alexandru Ionuț;
  • Lista posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale pentru anul 2018, aprobate prin ORDINUL ministrului justitiei nr. 1943/C/23.05.2018 – unul din posturi fiind pentru municipiul Iași;
Uniunea Notarilor publică două anunțuri importante pentru ministrul Toader
PASUL TREI! La data de 10 iulie 2018, în timp ce Parlamentul se afla într-o Sesiune extraordinară ciudată, având ca subiect scandaloasele modificări ale Codurilor penale – dar care ciuntea din vacanța aleșilor!!! –, s-a votat, pe repede înainte și fără publicitatea aferentă, Legea 168/2018, publicată în Monitorul Oficial (MO) în data de 15 iulie 2018. Iată ce prevede:
  • Legea 168/2018 modifică/adaugă câteva articole la Legea 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale;
  • La articolul 69, Toader a solicitat introducerea unui NOU ALINEAT, alineatul (4), cu următorul cuprins: “(4) După încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.”
  • Iar Articolul 71 a fost modificat complet. Alineatul 1 având următorul conținut: “Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute…”
Legea 168/2018 a fost dată special pentru ministrul Toader!

Download (PDF, Unknown)

PASUL PATRU! La data de 10 august 2018, adică după exact 26 de zile, ministrul TOADER a solicitat să-i fie aprobat un loc de notar la Iași:
  • Solicitarea lui TOADER a fost a fost înregistrată la Uniunea Notarilor Publici în data de 13 august 2018;
  • Cum Uniunea Notarilor NU avea un loc rezervat, a fost nevoie ca ministrul Justiției să ordone o suplimentare de locuri.
  • Dar, pentru că era vorba de un loc chiar pentru el, ministrul Toader a declinat dreptul de semnătură unui subaltern – secretarul de stat Popa;
PASUL CINCI! La data de 13 august 2018, Consiliul Uniunii Notarilor dă o Hotărâre prin care “se propune actualizarea numărului de posturi de notar public cu un post în localitatea Iaşi, circumscripţia Judecătoriei Iaşi. Camera Notarilor Publici Iaşi, destinat unui fost judecător al Curţii Constituţionale”.
PASUL ȘASE! La data de 14 august 2018, prin Adresa 6007 se înregistrează la secretariatul Ministerului Justiției Hotârârea Uniunii Notarilor din Românie cu privire la necesitatea înființării unui post de notar la Iași.
ORDINUL nr. 3216/C/2018 semnat de secretarul de stat Popa special pentru șeful său, ministrul Toader
PASUL ȘAPTE! La data de 20 august 2018 – adică la 7 zile de la aprobarea primită din partea Uniunii Notarilor – Ministerul Justiției, prin semnătura secretarului de stat Nicolae Liviu Popa, trimite la MO ORDINUL nr. 3216/C/2018 de modificare a ORDINULUI ministrului Justiţiei nr. 1940/C/2018 privind actualizarea posturilor de notar public:
  • Prin ORDINUL 3216/2018 semnat de subsecretarul Popa, fost director general al Uniunii Notarilor, s-a adăugat la cele două posturi de notari, aprobate deja pentru doi foști judecători de la ÎCCJ, și postul destinat special ministrului TOADER – “…notar public cu un post în localitatea Iaşi, circumscripţia Judecătoriei Iaşi. Camera Notarilor Publici Iaşi, destinat unui fost judecător al Curţii Constituţionale”.
PASUL OPT! La data de 22 august 2018, ORDINUL de înființare a unui post de notar în Iași este publicat în MO.
PASUL NOUĂ! Sfârșitul lunii august 2018! Fiul lui Toader, Alexandru Ionuț, care era notar la biroul președintelui notarilor din Iași, Andi Cheptine, s-a angajat la biroul tatălui său din Iași – o informație ciudată.

Imediat, ministrul Toader s-a autosuspendat din funcția de notar! Dar cum biroul nu avea un notar oficial, a fost nevoie de o nouă șmecherie.

  • La data de 3 septembrie 2018, presat de mass-media locală, preşedintele Camerei Notarilor din Iaşi, Andi Cheptine, recunoaște că instituţia a fost notificată, în urmă cu câteva zile, că are un nou membru: pe însuși Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Lista notarilor pentru concursul schimbărilor de sedii. La poziția 72 se regăsește Alexandru Ionuț Toader – fiul ministrului Toader

Download (PDF, Unknown)

PASUL ZECE – ultima “jmecherie”! La data de 24 septembrie 2018, Alexandru Ionuț Toader VA LUA CONCURSUL de schimbare a sediului notarului public – sediul solicitat fiind în Iași – la care s-a înscris după ce tatăl său, ministrul Toader, a îndeplinit cu brio PAȘII 1-9!
  • Concursul și lista cu locurile vacante au fost anunțate de Uniunea Notarilor în data de 5 iulie 2018.
  • Pe listă, în dreptul municipiului Iași, se găsește numele lui Alexandru Ionuț Toader, care a fost obligat de conjuctură – nu fusese încă publicat în MO ordinul cu postul dedicat special tatălui său Toader – să se înscrie abia la sfârșitul lunii august 2018!

END of GAME!

“În ipoteza” – o sintagmă care îl favorizează 100% pe ministrul Toader

Așadar, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a modificat Legea de funcționare a CCR – 47/1992 – prin Legea 168 la data de 15 iulie 2018. De ce a făcut-o? Pentru a-și personaliza legea prin două noi prevederi:

  • deptul de a fi notar;
  • dreptul de a avea pensie specială din poziția de profesor universitar!

Dreptul de a fi NOTAR:

“3. La articolul 69, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) După încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.”

Dreptul la pensie specială:

  1. Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 71. –

(1) Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia.

(2) În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exercițiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Pensia de serviciu poate fi cumulată cu orice venituri realizate”.

P.S. Îi întreb pe specialiștii în drept – judecători, procurori, avocați: Unde au mai întâlnit ei sintagma “în ipoteza” în interiorul vreunei legi?

Dragnea fraierit de Toader!

Acum înțelegem frustrarea lui Dragnea și urletele acestuia la adresa ministrului Tudorel Toader.

Adică Dragnea a mobilizat toată suflarea PSD, și-a adus parlamentarii din vacanță ca să-i voteze lui Toader Legea 168/2018, să-i facă hatârul lui Toader, pentru ca el și fiul său, Alexandru Ionuț, să aibă un Birou Notarial în Iași, iar nerecunoscătorul Tudorel nu-i dă legile pe care le cere de ceva timp cu lacrimi de sânge!

Mai pe românește, Marele Daddy i-a aprobat toate modificările legislative care îi conferă drepturi – adică i-a permis să-și personalizeze legea – iar ministrul ALDE Tudorel Toader se dă la fund – pardon de expresie – când vine vorba de Legea amnistiei atât de așteptată de Dragnea & Co – vreo 3.500 de politicieni penali!

Practic, după socialista Gabi FIREA, iată că și Tudorel Toder, doctorul angajat la stat cu multiple salarii și viitoare pensii speciale, își bate joc de Liviu Dragnea!

SECUNDA cere public ca Tudorel TOADER să fie DEMIS din funcțiile de ministru și de rector al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și din cea de membru al Comisei de la Veneția!

DOCUMENTELE care au stat la baza acestei anchete jurnalistice bazată EXCLUSIV pe date publice!

ORDINUL nr. 1940/C/2018 – Tudorel Toader

Download (PDF, 51KB)

ORDINUL nr. 1943/C/2018 – Tudorel Toader

Download (PDF, 52KB)

Uniunea Notarilor – Anunțul privind concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, care se va organiza în data de 24 septembrie 2018 – la care s-a înscris și fiul ministrului Toader, Alexandru Ionuț

Download (PDF, Unknown)

Uniunea Notarilor publică două anunțuri importante pentru ministrul Toader

Legea 168/2018 modifică/adaugă câteva articole la Legea 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale

Download (PDF, Unknown)

Uniunea Notarilor Publici confirmă solicitarea ministrului TOADER

Download (PDF, Unknown)

ORDINUL nr. 3216/C/2018 de modificare a ORDINULUI ministrului Justiţiei nr. 1940/C/2018 – semnat de secretarul de stat Nicolae Liviu Popa:

Download (PDF, 52KB)

Anexa cu dedicație a ORDINUL nr. 3216/C/2018

Lista notarilor pentru concursul schimbărilor de sedii. La poziția 72 se regăsește Alexandru Ionuț Toader – fiul ministrului Toader

Download (PDF, Unknown)

Pentru curioși, CV-ul lui Tudorel Toader

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version