Președintele CSM, Lia Savonea, a anunțat vineri mai multe prevederi ce vor fi eliminate din scandaloasa OUG 7/2019, printre care și cea referitoare la interzicerea delegărilor în funcție la șefia parchetelor. Însă rămâne în ordonanță articolul care îi conferă autonomie Secției speciale de anchetare a magistraților, scoțând-o de sub autoritatea procurorului general al României.

Concret, prin OUG 7, ministrul Justiției, Tudorel Toader, împreună cu șefa CSM, Lia Savonea, a dat puteri sporite Secției speciale conduse de Gheorghe Stan și Adina Florea, în sensul că procurorul general nu va mai putea să infirme actele efectuate de Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție.

În aceste condiții, Stan și Florea sunt stat în stat. Ei nu pot fi verificați de nimeni, nemaiavând un șef ierarhic superior.

OUG 7 a modificat Legea 304/2004 astfel:

“Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la „procurorul ierarhic superior” în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor în justiţie, prin aceasta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia”, prevede un nou alineat introdus la articolul 88 ^1.
 
La alineatul 88 ^5 se introduc două noi alineate: “Membrii comisiei de concurs prevăzute în prezenta secțiune nu devin incompatibili și își exprimă votul în plen”/ “Comisiile de concurs prevăzute de art 88 ^3, respectiv 88 ^5, își desfășoară legal activitatea în prezența a cel puțin 3 membri”.
 
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie primește și atribuții sporite, în sensul în care aceasta va avea și competența de retragere a căilor de atac în cauzele de competența sa, inclusiv pentru cele aflate pe „rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării” Secției.
 
La articolul 88^8, alineatul 1, litera d) se modifică astfel: “Exercitarea și retragerea căilor de atac în cauzele de competența secției, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării acesteia potrivit OUG 90/2018”.
 
Toader acceptă și revenirea avizului la Secția pentru procurori a CSM

Prin noul proiect de ordonanță menit să modifice OUG 7, Tudorel Toader renunță și la altă prevedere controversată: la numirea procurorilor șefi, avizul nu va mai fi dat de plenul CSM, ci de Secția pentru procurori a CSM.

Totodată, se elimină interzicerea delegării în funcție, care risca să genereze blocaje majore în sistem.

În fine, Toader a anunțat deja că renunță la prevederea care le-a permis judecătorilor să candideze la funcții de conducere în parchete.

Lia Savonea, scoasă la înaintare

Lia Savonea, către care Tudorel Toader a aruncat responsabilitatea proiectului OUG 7, a fost trimisă vineri de către acesta să anunțe public faptul că renunță la încă vreo câteva prevederi din acest act normativ care a dus la protestele a mii de procurori și judecători.

Președinta CSM s-a disculpat însă vineri, susținând că plenul CSM nu a dat aviz pe proiectul ordonanței, iar după adoptarea ei, CSM a solicitat abrogarea dispozițiilor care nu au fost propuse de Consiliu.

Savonea a spus că a participat la întâlnirea de marți de la Guvern, la invitația premierului Viorica Dăncilă și a ministrului Tudorel Toader:

„Faţă de invitaţia formulată de premierul României, Viorica Dăncilă, s-a decis ca eu ca preşedinte să particip la întâlnire. În aceeaşi zi, am participat la întâlnirea de la Guvern şi am susţinut poziţia Consiliului în limitele mandatului care mi-a fost conferit. Am cerut să fie aborgată OUG în ceea ce priveşte textele care nu proveneau de la CSM. La întâlnire am insistat asupra nevoii acordării unui termen rezonabil care să ţină seama de caracterului urgent al actului, dar şi asigurarea posibilităţii reale de a emite un aviz atunci când se solicită asemenea avize pentru proiecte de acte normative”.

Președinta CSM susține că Dăncilă și Toader și-au manifestat disponibilitatea e a respecta pe viitor procedura de avizare.

“Proiectul noii OUG aduce clarificări substanțiale pe zonele care au generat stare de îngrijorare și conflict”

”Azi, primind textul OUG am văzut că unele sunt abrogate, altele reformulate. Proiectul de OUG aduce clarificări substanțiale pe zonele care au generat stare de îngrijorare și conflict”, a spus Savonea.

„Acum o oră am primit de la Ministerul Justiţiei proiectul de OUG care modifică mai multe texte din OUG nr. 7/2019. (…) Se propune revenirea la forma anterioară a articolului 54 din Legea 303/2004, respectiv procurorii de rang înalt vor fi numiţi numai dintre procurori şi cu avizul Secţiei de procurori, nu cu avizul plenului. De asemenea, se propune abrogarea art 57, alineat 7, indice 1, care interzicea delegarea în funcţii de vârf de la nivelul parchetelor. (…) Se abrogă un text care era tranzitoriu în privinţa funcţiilor de conducere de nivel înalt la nivelul parchetelor”, a precizat ea.

Savonea a mai spus că proiectul de Ordonanţă care va modifica OUG 7 a fost transmis instanţelor şi parchetelor, care urmează să-şi spună punctele de vedere, iar plenul CSM va da, săptămâna viitoare, un aviz favorabil sau negativ.

„Demersurile au fost iniţiate de CSM din decembrie 2018, apoi am revenit în ianuarie 2019 pe două segmente, pe cel al admiterii în magistratură şi al concursurilor de promovare în funcţiile de execuţie şi la ÎCCJ. Prima slicitare era justificată că starea resurselor din acest moment nu ne permit să formăm pe o durată de 4 ani judecătorii şi procurorii la INM, iar cea de-a doua cerinţă are ca justificare mai multe texte care nu sunt corelate şi altele contradictorii în corpul legii 303/2004”, a mai spus şefa CSM.

„În luna februarie pe 18, Ministerul Justiţiei a înaintat prooectul de OUG pentru avizare. A doua zi aveam programată şedinţă de plen, însă avizul nu a putut fi emis, deoarece nu a fost timpul necesar de o zi pentru a fi lecturat şi ca fiecare membru al Consiliului să îşi poată da acordul sau dezacordul cu privire la acest proiect. OUG a fost adoptată în aceeaşi zi, la 19 februarie şi a cuprins şi alte modificări decât cele solicitate de către CSM, care au generat o serie de îngrijorări în rândul magistraţilor”, a adăugat Savonea.
 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version