„Este nevoie, în paralel cu testarea anti-drog în școli sau de confiscarea mașinii celui prins drogat la volan, și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic cu droguri. Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri!”, a transmis pe Facebook premierul Marcel Ciolacu, luni, în prima zi a noului an școlar.

Ciolacu mai scrie că măsurile de combatere a consumului de droguri, anunțate de ministrul de Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu (fost ministru al Justiției care a ținut DIICOT fără procuror-șef timp de 2 ani și jumătate – n.r.) sunt „un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente”. 

Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă, pe urmele tuturor acelor nemernici care fac averi provocând adevărate tragedii în familiile românilor! Poliția Română are o uriașă datorie în fața societății în această privință. Românii trebuie să vadă repede o schimbare profundă și susținută de atitudine din partea statului și de rezultate concrete. Pentru că asta înseamnă sute și mii de vieți protejate în fiecare zi!”, încheie Ciolacu.

Mesajul său vine după ce președintele Klaus Iohannis a declarat, tot luni, la deschiderea noului an școlar, că a decis să introducă în prima ședință a CSAT subiectul consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor, sesizându-se, în sfârșit, că acest fenomen reprezintă un atentat la siguranța națională.

Iohannis, la deschiderea anului școlar: „Consumul de droguri, fenomen alarmant. Am decis să introduc subiectul în prima ședință a CSAT”

În urmă cu mai bine de 7 luni, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) arăta, în raportul anual, că vârsta de debut la consumul de droguri a scăzut la 13 ani.

13 ani – cea mai mică vârstă de debut la consumul de droguri în România (raport ANA)

Atât Iohannis, cât și ceilalți responsabili bat moneda pe prevenție – care însă rămâne la nivel de pliante.

Subiectul consumului de droguri de către minori, în condițiile în care școlile și liceele au ajuns loc de trafic al acestor substanțe interzise, chiar de către elevi, a fost mai pe larg dezbătut la televiziuni după ce au apărut informații că tânărul de 19 ani care a ucis cu mașina doi studenți și a rănit alți trei la 2 Mai a avut primul dosar penal de consum de droguri la vârsta de 13 ani.

De atunci, atât ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cât și premierul Marcel Ciolacu, au declarat că iau taurul de coarne în privința acestui fenomen. Însă l-au păstrat în funcție pe Bogdan Despescu, cel care păstorește de 5 ani instituția care ar trebui să prindă traficanții de droguri.

Ciolacu vrea destructurarea rețelelor de trafic cu droguri folosindu-l tot pe Despescu – ce poate fi revocat doar de el
Predoiu anunță marea cu sarea, după controlul la IPJ Constanța în cazul șoferului drogat de la 2 Mai. Glugă a cerut eliberarea din funcție, Despescu rămâne
Predoiu vrea testarea antidrog a elevilor „care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului”
Tânărul drogat care a omorât cu mașina 2 studenți fusese verificat de 2 ori de polițiști, dar l-au lăsat să urce din nou la volan; nici n-avea RCA
Ciolacu arată cu degetul la Predoiu, dar nu-l demite pe Despescu: „Nu ar fi consumatori dacă nu ar exista dealeri”
Predoiu: Șefii de poliţie de la Constanţa nu au fost demişi, ci eliberaţi din funcţie la cerere
Cum combat PNL și PSD traficul de droguri. Gorghiu: „La Secția din DIICOT – structura centrală sunt 14 procurori pe 7.000 de dosare”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version