Premierul Marcel Ciolacu se bate cu pumnii-n piept că va destructura rețelele de trafic cu droguri, dar folosindu-l tot pe secretarul de stat în Ministerul de Interne (MAI), Bogdan Despescu.

 Deși traficul de droguri și consumul acestora de către elevi a „înflorit”, Despescu se dovedește de neclintit de 5 ani, de la MAI, fiind numit în noiembrie 2019, de premierul PNL Ludovic Orban, și menținut în funcție de toți predecesorii săi liberali, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, iar acum și de liderul PSD, Marcel Ciolacu…

Orban s-a grăbit să semneze decizia de numire a lui Despescu la doar trei săptămâni după ce a ajuns prim-ministru (în urma moțiunii de cenzură prin care a fost demis Guvernul Dăncilă cu ajutorul unor voturi chiar din rândul parlamentarilor PSD, care au fost preluați apoi de PNL și plasați direct în funcția de vicepreședinți ai partidului).

Era data de 29 noiembrie 2019, într-o vineri, chiar înainte de Ziua Națională a României, când Iohannis a mai făcut din pix 28 de generali  la MApN, 11 la SRI, 6 la STS și 7 la SPP.

Iată mesajul postat pe Facebook de Ciolacu, marți:

„Măsurile de combatere a consumului de droguri, anunțate ieri de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente!

Este nevoie, în paralel cu testarea anti-drog în școli sau de confiscarea mașinii celui prins drogat la volan, și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic cu droguri.

Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri! Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă, pe urmele tuturor acelor nemernici care fac averi provocând adevărate tragedii în familiile românilor!

Cred că Poliția Română are o uriașă datorie în fața societății în această privință. Românii trebuie să vadă repede o schimbare profundă și susținută de atitudine din partea statului și de rezultate concrete. Pentru că asta înseamnă sute și mii de vieți protejate în fiecare zi!”.

Postarea survine la o zi după promisiunile similare ale ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.

Predoiu anunță marea cu sarea, după controlul la IPJ Constanța în cazul șoferului drogat de la 2 Mai. Glugă a cerut eliberarea din funcție, Despescu rămâne
Predoiu vrea testarea antidrog a elevilor „care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului”
Tânărul drogat care a omorât cu mașina 2 studenți fusese verificat de 2 ori de polițiști, dar l-au lăsat să urce din nou la volan; nici n-avea RCA
Ciolacu arată cu degetul la Predoiu, dar nu-l demite pe Despescu: „Nu ar fi consumatori dacă nu ar exista dealeri”
13 ani – cea mai mică vârstă de debut la consumul de droguri în România (raport ANA)
Predoiu: Șefii de poliţie de la Constanţa nu au fost demişi, ci eliberaţi din funcţie la cerere
Cum combat PNL și PSD traficul de droguri. Gorghiu: „La Secția din DIICOT – structura centrală sunt 14 procurori pe 7.000 de dosare”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version